Acasă INTERVIEWS Interviu Adrian Mitu (pictor in cafea): „Efectul pe care-l ai asupra oamenilor...

Interviu Adrian Mitu (pictor in cafea): „Efectul pe care-l ai asupra oamenilor din jur poate fi cel mai important si de apreciat lucru”

DISTRIBUIȚI
Interviu Adrian Mitu (pictor in cafea): "Efectul pe care-l ai asupra oamenilor din jur poate fi cel mai important si de apreciat lucru pe care-l ai"
Adrian Mitu, pictor in cafea

 

Se spune ca ideile bune incep cu o cafea buna, insa Adrian Mitu a descoperit arta in cafea. Pasiunea si arta vorbesc aceeasi limba pentru pictorul in cafea, iar Adrian este hotarat sa-si indeplineasca visul din copilarie.

Totul a inceput cand era mic, spune el, cand a descoperit pictura ca tehnica in cadrul unei ore de desen. Treptat, a inceput sa descopere o lume fascinanta, care, spune el, ii oferea libertate si privilegiu. Astazi, picturile sale in cafea sunt cunoscute in intreaga lume, el fiind foarte pasionat de masini si cai, iar de la aceste obsesii au luat nastere o serie de picturi care l-au facut celebru.

Din dorinta de a afla cum a luat nastere pasiunea pentru pictura in cafea, dar si de a descoperi omul din spatele tuturor schitelor reusite, am stat de vorba cu Adrian Mitu.

Iata, asadar, o introducere in lumea aromata a picturilor in cafea.

1. Cand a luat nastere pasiunea pentru pictura?

Descoperirea picturii ca tehnica a inceput cu ora de desen din cadrul scolii, ceva normal ce nu anunta un talent deosebit sau o pasiune extraordinara.

In cazul meu nu ar fi existat o pasiune pentru pictura daca nu aveam o pasiune pentru desen si nu ar fi existat o pasiune pentru desen daca nu aveam doua mari obsesii, caii si masinile.

Pasiunea pentru desen era acolo inca de la gradinita, iar pictura s-a adaugat precum un strat la schitele in creion pe care le faceam frecvent.

Ca sa marchez un start, trebuie sa spun ca totul incepe cu fascinatia pentru un obiect, fiinta, orice ne face pe noi oamenii sa vrem sa vedem o imagine aproape continuu.

In cazul meu caii au fost prima dragoste, iar bunicul meu fiind un mare iubitor, a dat mai departe fascinatia pentru acest animal superb.

Pana aici totul obisnuit, insa, intr-un moment de plictiseala, intr-o casa la tara atunci cand TV-ul nu domina, a venit o clipa de inspiratie din partea bunicului meu care mi-a desenat un cal. Asta marcheaza pentru mine inceputul fascinatiei pentru o hartie mazgalita cu sens.

Acela a fost momentul desenului 2D, unde un contur in forma de cal devenea in mintea mea mai mult decat o linie cu forma si incepusem sa desenez acelasi profil de cal la nesfarsit, fara sa ma plictisesc.

O pictura realizata in cafea, ce ilustreaza un cal
Pictura ce ilustreaza un cal

Cativa ani mai tarziu, in ’93 mai precis, in pauza unui meci de tenis urmarit pe covorul din sufragerie, tatal meu mi-a desenat o masina vazuta in spatiu, ca si cum te-ai uita la ea de la etajul 1 cum sta parcata, si atunci am descoperit magia unui lucru reprezentat in trei dimensiuni.

O linie dreapta si un cerc perfect se poate executa relativ usor daca exersezi, partea grea este sa compui cu ele un volum, si asta nu poti decat cu vedere in spatiu si mult exercitiu.

Asa ca, impins de cele doua mari curiozitati ale mele, am descoperit desenul si pictura, unelte care urmau sa ma ajute sa explorez la nesfarsit, practic am descoperit un fel de instrument muzical cu care pot interpreta orice melodie din trecut sau gata sa descopar unele total noi din viitor.

Pentru mine a fost extrem de importanta pictura in mediul scolii primare, unde fiecare elev este in cautarea unei identitati, iar pictura si desenul deveneau pentru mine „numele complet”, cu initiala tatalui si bunicului binenteles, ca sa metaforizam putin.

Ora de pictura devenea domeniul meu, iar eu ma simteam Printul picturii si vedeam cum trec de la print la cersetor sau de la cersetor la print, depinde cand aveam matematica, inainte sau dupa ora de desen :).

Iar eu am devenit printul acestui „regat” in clasa a-IV-a, atunci cand viziunea mea a facut diferenta. Atunci am invatat ca tehnica este importanta, insa, daca nu serveste o viziune superioara, ramane numai un exercitiu reusit repetat la nesfarsit, si devine sec.

Povestea incepe cu un concurs de pictura intre toate scolile din Bucuresti, iar tema era: „Sarbatoarea de Paste”. Pentru o imagine de ansamblu, pana in acel moment nu ma diferentiasem cu nimic fata de colegii mei la desen sau pictura, eram unul din cei aproape 40 de elevi ai clasei mele .

Cand am primit tema, imediat am avut in minte experienta proprie vizavi de aceasta Sarbatoare, si anume Noaptea de Inviere, cand se aduna tot cartierul in jurul bisericii din fata scolii, iar tot ce distingeai bine la miezul noptii era biserica inconjurata de luminile lumanarilor, exact ce imi doream sa pictez eu, exact ce am pictat in final.

Dar mai intai trebuia facuta schita in creion si inainte de schita pe foaie mare trebuia o schita mai mica de la fata locului, adica din curtea scolii, privind catre biserica prin gard, pe partea de interior binenteles, pentru ca radem, glumim, schitam, dar nu parasim incinta.

Sincer, am folosit scuza de a schita biserica pentru un moment de libertate extins pe toata ora. Probabil iti aduci aminte cand reuseai sa iesi in timpul orei sa cauti creta sau sa uzi buretele, acel moment insemna libertate si privilegiu :).

Ei, atunci am simtit pentru prima data ca aceasta joaca de a desena sau picta, impachetata asa cum trebuie, iti poate oferi LIBERTATE SI PRIVILEGIU.

Dupa ce am terminat pictura si am adus-o la ora de desen, nu am crezut ca este reusita, ma complexa si ma facea sa ma simt inferior prin pictura mea plina de culori combinate oarecum murdar, fara sa urmareasca precis un contur, precum vedeam la colegii mei, in fiecare banca. Oua colorate perfect, rosu, galben, oranj si violet in cosulete desenate frumos, plus iepurasi cu ochi mari si expresivi avand si o ureche indoita perfect, in mintea mea aia ar fi trebuit sa fac, ratasem ocazia de a face oul si iepurasul perfect.

Ora a inceput si acum imi aduc aminte ca stateam in ultima banca si vedeam in fata mea cum lucrarile se ridica pentru nota incepand din prima banca, iar totul venea catre mine ca un sir de piese de domino, iar eu avand un perete in spate, urma sa fiu strivit de iepurasi, oua si cosulete 🙂

Imi spuneam, „Hai deseneaza repede un iepuras sau macar un ou”. Timpul expirase, am ridicat lucrarea si am indreptat-o catre catedra. A urmat un moment de pauza, dupa care profesoara mi-a spus: „Ridica-te in picioare!”. Perfect, nu puteam sa scap numai cu o nota proasta, o sa primesc si o mustrare publica acum.

Am stat cateva secunde in picioare, secunde simtite ca ore in mintea mea, profesoara se uita la mine cu lucrarea pe piept, iar colegii erau intorsi toti catre mine sa vada ciudatenia.

A fost bine, am trecut de la agonie la extaz in cateva secunde, m-am simtit important, pentru prima data stateam in picioare, ridicat de profesor, si nu pentru o tema nefacuta, ci pentru una facuta bine.

Si asa cred ca am inceput sa ma agat de ora de desen pentru a colora acest elev gri, mediocru la matematica, tragic la chimie si OK la romana, atat cat reusea sa fie atent :).

Lucrarea a fost selectata sa reprezinte scoala in concurs si a trebuit refacuta pe format A4, pentru ca acesta era formatul concursului, nu A3 cum pictasem initial.

La strigarea premiilor finale, eveniment organizat in holul Primariei Sectorului 1, strigarea locului I m-a prins pe scarile institutiei plecand acasa. Am zis dupa ce au anuntat Mentiunile: „Daca nu ma aud la Premiul III, plec acasa”,  asa ca am avut parte de o scena dramatica, parca desprinsa dintr-un film, cu profesoara insotitoare strigand din capul scarilor intr-o dupa-amiaza ploioasa ca am luat locul I.

A fost o victorie mica raportat la lucrurile importante pe lumea asta, insa eu inca ma sprijin pe acel moment in care am inteles ca as putea sa am ceva bun.

2. De ce ai ales cafeaua pentru a picta cu ea si nu acuarele/culori/vopsele, cum ar fi ales orice alt pasionat de arta?

Pictura in cafea

A fost cea mai apropiata culoare in acel moment.

A fost o gluma grafica mai mult. Stiam ca se picteaza cu cafea, insa nu o facusem niciodata, iar in acea dimineata de 20 iunie am avut nevoie sa colorez repede o schita gasita pe birou, iar tot ce aveam la indemana era cafeaua mea de dimineata. Si asa s-a numit si postarea de pe Facebook.

Asa ca am pus cana langa schita, impreuna cu pensula, am facut repede o fotografie pentru Facebook, iar reactia prietenilor mei a fost surpinzator de buna, asa ca am repetat  momentul in fiecare dimineata.

Iti dai seama ca a fost un mod excelent de a-mi incepe ziua, mai ales intr-o perioada in care ma luptam sa raman cu orice pret langa masini, desi eram nevoit sa ma intretin din machete de arhitectura, mica mea afacere de pe vremea facultatii, cand ma descurcam onorabil as putea spune.

Gasisem si aici ceva special, eram singurul din facultate care folosea pasta modelatoare (un fel de lut) pentru machetele cu forme organice, asta pentru ca in paralel cu scoala faceam un workshop de car design impreuna cu Renault, unde imi modelam in lut masinile concept.

3. Ce a insemnat pentru tine momentul in care ai realizat prima pictura cu aceasta licoare?

O scanteie care m-a facut sa ma trezesc in fiecare dimineata, uneori si la 6 dimineata, totul ca sa apuc sa imi fac pictura cu cafea. Astfel, le aratam prietenilor cate o masina clasica superba in fiecare dimineata, iar ei imi dadeau curajul sa repet gestul si maine, si in fiecare dimineata timp de 1 an, cu increderea ca acest antrenament o sa ma faca mai bun in fiecare zi.

Trebuie sa mentionez ca tehnica mea are si o componenta de acuarela.

Incepeam sa pictez cu cafea, dar tot timpul imi lipsea contrastul si uneori folosem putina culoare pentru a pune in valoare brunul cafelei.

4. Ce poti sa imi spui despre drumul pe care l-ai parcurs pentru a ajunge in acest punct?

Este de departe cea mai mare descoperire personala, faptul ca nu e nevoie de un efort masiv intr-un timp foarte scurt pentru a realiza ceva consistent, ci de putin in fiecare zi, iar cand faci mult in fiecare zi, devii de neoprit.

Nu ai nevoie de instrumente speciale, ci uneori numai de o hartie, un creion si o cafea.

Dar ai nevoie permanent de sprijinul celor din jur si de vizunea lor uneori, pentru ca nu poti privi tot timpul asa de limpede.

Plus ca am descoperit motorul actiunilor mele. Este bazat pe dorinta de a exprima in stilul meu o imagine de care ma indragostesc si pe recunostinta celor cu care impart pasiunea.

Am aflat de la un prieten celebru faptul ca efectul pe care-l ai asupra oamenilor din jur poate fi cel mai important si de apreciat lucru.

Apoi este lupta cu rabdarea in asteptarea recunostintei financiare, ce continua si in prezent insa.

5. De ce ai ales sa pictezi masini, este vorba doar de o pasiune pentru domeniul industriei auto?

Mai degraba, este un vis pe care l-am avut inca din clasa I, sa devin designer de automobile.

Un vis care a palit usor pana acum 10 ani, cand i-am cunoscut pe cei de la Renault in frunte cu Stephan Barral, „capul rautatilor”, care a insistat sa tina acest workshop in facultatea noastra, chiar daca nu ramasesem decat doi baieti din cei peste 20 de entuziasti initial. Un om de exceptie, serios, dedicat si cu un umor senzational.

Am ales sa pictez masini din necesitate, pentru a invata serios, full time si over time ce inseamna sa intelegi forma, sa desenezi  si sa randezi o caroserie, plus ca aveam nevoie sa ma sustin financiar.

Asa ca singura solutie a fost sa devin artist.

In felul acesta, ma antrenam pentru car design si eram platit pentru asta, deci puteam continua antrenamentul.

6. L-ai cunoscut pe Sir Stirling Moss (n.r. fost pilot de Formula 1), ce a insemnat acest moment pentru tine si pentru directia pe care o ai?

Este pana acum cel mai inalt punct din viata mea artistica.

Faptul ca am putut impresiona cu pasiunea mea un asemenea om, care m-a invitat si primit cu asemenea caldura in casa dansului, ramane o amintire de povestit nepotilor si o lectie despre oameni importanti.

Oamenii cu adevarat valorosi, daca te plac, sunt preocupati sa te faca sa te simti important, nu sa-ti arate cat sunt ei de importanti.

Sunt onorat sa fiu considerat de dansul si familia sa un prieten. Luna trecuta, in septembrie, i-am trimis un cadou cu ocazia aniversarii celor 88 de ani, o pictura cu un moment de acum 60 de ani, pe vremea cand stabilea un record de viteza mondial.

Si tocmai am primit o scrisoare de la dansul cu multumiri pentru pictura si cu promisiunea ca o va aseza langa „surorile” ei, celelalte picturi cadou de pe peretele casei din Arizona.

Este un erou pentru mine si ma bazez pe dansul atunci cand ma simt lipsit de incredere sau poate neapreciat sau intimidat de oameni care ma sperie prin superioritate.

Dar oamenii „importanti” ma sperie din ce in ce mai putin atunci cand stiu ca Sir Stirling ma respecta.

7. Ai o carte cu istoria lui Chevrolet Corvette, chiar cu semnatura lui Pete Brock, cel mai tanar designer auto angajat vreodata de un constructor. Care e povestea din spatele acestei carti si ce a insemnat pentru tine momentul in care ai primit cartea?

Alaturi de Sir Stirling Moss, domnul Pete Brock completeaza lista mea de eroi de care am aflat tot pictand masini clasice, care de multe ori veneau la pachet cu povesti extraordinare si cu alti eroi extraordinari.

Am avut ideea sa-l ajut pe prietenul meu din SUA care face interviuri cu oameni de exceptie din lumea auto, printre care si Pete Brock. Ajutorul meu consta in carti postale trimise catre invitati dupa interviu, iar cartile postale sunt de fapt mici picturi cu masina de vis a fiecarui invitat.

In acest fel, am contactat si am fost contactat apoi de multi dintre invitatii acestui show, oameni pe care ii stiam sau i-am descoperit cu ocazia acestui radio podcast.

Pictura pentru Pete Brock
Pictura in cafea realizata pentru Pete Brock.

Asa ca am primit un raspuns frumos de la Pete Brock dupa ce si-a primit pictura, apoi am intrat intr-un schimb de mail-uri cu dansul, in care am aflat foarte multe detalii despre proiectele sale renumite. Chiar in perioada in care citeam cartea imi atragea atentia asupra unor detalii foarte fine din schitele sale, iar asta mi s-a parut extraordinar, sa citesti cartea scrisa de ultimul supravietuitor al acelei echipe de design, iar el sa gaseasca timp sa-ti desfaca anumite detalii despre care nu ai fi aflat niciodata.

Pete Brock este un model pentru foarte multi pasionati de masini si mai ales pasionati ai curselor de masini, iar dincolo de cariera sa impresionanta sta un om foarte modest si chiar timid as putea spune.

Ca o poveste despre determinare, atunci cand a descoperit ca exista o scoala de design de automobile, Pete Brock a mers extrem de dornic sa se inscrie, iar cand a aflat ca ii trebuie un portofoliu, a intrebat-o pe doamna de la biroul de inscrieri ce inseamna un portofoliu, apoi de la aceeasi doamna a imprumutat cateva foi si un pix.

Binenteles ca acel portofoliu cu care s-a intors dupa o ora de desenat in masina nu i-ar fi permis niciodata accesul in scoala, insa determinarea lui a fost suficient de convingatoare pentru a primi o sansa.

A primit aceasta sansa, iar realizarile lui in domeniul designului auto au depasit orice vis.

Pentru o imagine clara, Pete Brock este cel mai tanar designer angajat de un contructor auto, este primul angajat al lui Carol Shelby si este omul din spatele celor doua mari embleme clasice, Chevrolet Corvette Stingray si Shelby Daytona Coupe. Cea din urma fiind singura masina introdusa de americani intr-o categorie selecta de bunuri nationale.

Si pentru a mai adauga putin la aura lui profesionala, trebuie sa mentionez ca primul deltaplan perfectionat si produs comercial la scara larga este realizarea dansului dupa ce a vazut o gasca de pusti hippie care se aruncau de pe dealuri cu aceste triunghiuri de panza home made.

Si inchei cu o mentiune interesanta, exista undeva in arhivele personale o fotografie in care Pete Brock, pe vremea aceea pilot de teste la Shelby Racing School, testeaza pe circuit un bolid, iar la cativa metri, agatat pe o platforma de o alta masina, filmeaza George Lucas.

Acela fiind unul din primele momente in care George Lucas trecea de la pasiunea pentru curse de masini la pasiunea pentru cinematografie.

Daca am invata ceva din istorie, este ca valorile ajung foarte des sa imparta acelasi spatiu inainte de a deveni celebritati.

Dustin Hoffman dormea in bucataria prietenului lui Gene Hackman atunci cand a venit in New York, dupa care l-a pasat lui Robert Duvall pe post de coleg de apartament, asta pe vremea cand erau doar niste tineri saraci in cautarea unei identitati.

Chiar si valorile contestate au impartit acelasi spatiu, daca ne gandim ca Trotky, Stalin si Hitler isi savurau cafeaua in aceeasi cafenea vieneza si probabil Hitler adauga si cateva pahare de vin, de suparare ca Egon Schiele, concurentul sau la admiterea in scoala de arte fusese admis, iar el respins si nevoit sa-si caute un alt ”drum”.

Mai bine il primeau.

Un alt nume important care completeaza lista de eroi este Marin Dumitrescu, cel mai batran pilot roman.

Marin Dumitrescu 98 de ani cel mai batran pilot roman
Marin Dumitrescu, cel mai batran pilot roman, portretizat in cadrul proiectului „Blue Coffe” BMW 100 de ani.

8. Am vazut ca ai avut un proiect in cadrul caruia ai expus un numar foarte mare de schite pentru BMW. Ce poti sa imi spui despre acest pas?

Ce trecere interesanta :), de la Hitler la BMW. Fara referire ca SS a sprijinit chiar constructorul BMW in perioada interbelica.

Este pana acum cea mai mare provocare artistica la care m-am inhamat sau mai bine zis costumat :).

Contextul profesional era unul orientat comercial. Adica venea luna noiembrie si eu trebuia sa fac ceva ca sa vand in decembrie.

Initial, aveam in minte o serie de picturi cu tema diferita…o „salata” de branduri cu masinile lor celebre, total rece ca abordare, abordare nascuta din dorinta de a ma incalzi financiar.

Totusi, in sinea mea aveam frustrarea ca se termina anul BMW si eu nu am facut nimic artistic legat de acest eveniment. Iar BMW implineste 100 de ani o singura data. La 200 de ani…cu tot optimismul, nu cred ca-i mai prind.

Chris Bangle
Chris Bangle, un alt nume sonor care completeaza lista de eroi ai lui Adrian Mitu. Chris Bangle este revolutionarul chief designer auto de la BMW, iar in aceasta imagine apare alaturi de o lucrare facuta de artistul roman.

Iar situatia era deja conflictuala. Trebuia sa vand masiv cat mai multe branduri ca sa am garantat cat mai multi cumparatori, insa inima imi spunea sa-i sarbatoresc pe cei de la BMW si sa imi impac orgoliul artistic.

Asa ca am luat toate ingredientele acestei situatii care ma tensionau si am plecat sa fac un dus.

Pentru ca pictez in acuarela si cafea, iar brandul meu se numeste Aquarelief, in mod clar am o afinitate pentru apa si uneori sunt extrem de inspirat sub dus, oricat de ciudat ar suna :).

Asa ca am intrat in dus suparat si am iesit fericit pentru ca am gasit solutia.

Am decis sa fac multe lucrari, dar cu un singur brand.

Cat de multe lucrari? Pai 100 de lucrari, cate una pentru fiecare an sarbatorit.

Cand sa le realizez? Pai cadourile se cumpara in decembrie, iar eu eram la sfarsit de octombrie, deci in toata luna noiembrie.

Unde sa le realizez? Pai eu pictez cu cafea, deci hai sa cautam o cafenea draguta unde sa fac aceste mici carti postale, cate 3.33 pe zi, cat sa am la sfarsitul celor 30 de zile de noiembrie 100 de lucrari.

La baza acestui proiect sta totusi norocul meu de a intalni oameni buni, pe care ii conving cu povestile mele si care isi aduc aportul mereu in proiectele mele.

Asa ca am mers cu aceasta idee la prietenul Alex Seremet, de la BMW Romania, iar noi cand ne vedem devenim doi ciudati care incep sa comunice in ani de producitie, nume de masini, nume de vedete din lumea auto, totul dus la un entuziasm maxim cu care invartim o idee pana ne trezim cu un proiect imens.

Asa ca am parasit biroul lui Alex cu un proiect mai mare decat credeam, un maraton de 30 de zile cu o expozitie de 7 zile la sfarsit, unde cele 100 de lucrari intr-un format dublu decat planuisem, cu momente istorice BMW, vor fi realizate in noul mall deschis la cinci minute de casa mea, iar acest lucru a fost posibil pentru ca Alex are o prietena buna la BMW Auto Cobalcescu, ce avea inchiriat un spatiu de expunere chiar in acest mall.

Si pentru ca nu puteam sa merg acolo imbracat de strada, am apelat la prietenii mei de la Men’s Cave sa-mi construiasca un set de tinute cu influente retro, oarecum in concordanta cu perioada subiectelor din pictura. Astfel, faceam corp comun cu masina pictata si perioada sa.

Sunt momente cand simti ca unele lucruri sunt facute sa mearga si sa se lege, acesta e un proiect care a trecut in executie dupa 7 zile de la prezentare, iar aici vorbim de mail-uri corporatiste, aprobari si multe lucruri complicate de pus cap la cap.

9. Nu te-a deranjat agitatia sau zgomotul din mall?

Lucrul in mall a aparut ca o solutie practica initial.

In primul rand, proiectul BMW a fost conceput si a inceput in timpul renovarii apartamentului meu, in praf de gips si pe folie de celofan, asa ca trebuia sa execut proiectul in alt loc decat acasa.

Apoi stiam ca lucrul in public ma motiveaza si ma responsabilizeaza, asa ca am reusit sa pictez 30 de zile fara oprire, 10 ore in picioare si fara sa simt efortul extra obositor.

10. Cum reusesti sa iti gasesti inspiratia, sunt momente, de exemplu, in care nu ai idei noi?

Spre norocul meu, usor. Folosind imagini, fotografii care sa ma faca sa simt ca de-abia astept sa pun pe o foaie goala povestea din poza aia.

Totul se bazeaza pe poveste, raman un copil influentat de povesti, iar in spatele fiecarei imagini sta o poveste pe care de-abia astept sa o descopar.

Iar drama imaginii, exprimata de fotograf in fotografia sa prin umbre, lumini si culori intr-o anumita armonie, imi da o pofta extraordinara sa adaug si eu ceva personal.

Deci putem spune ca am un parteneriat cu fotograful.

11. Cat de mult te sustine familia in tot ceea ce faci si ce spun apropiatii despre aceasta pasiune a ta?

Apropiatii sunt „vinovatii” activitatii mele, datorita apropiatilor am inceput sa public pe retele sociale lucrarile mele, pentru ei am adaugat in fiecare dimineata la cafea o pictura si uite asa pictura cu pictura si cafea cu cafea am strans din ce in ce mai multi apropiati, pentru ca apropiatii mei au povestit apropiatilor lor de acest prieten care picteaza cu cafea.

Parintilor mei le este inca teama de activitatea asta a mea nesigura si fara carte de munca, mai ales ca la baza am o meserie sigura, respectata si relativ banoasa, pe care insa nu am urmat-o practic, ci mai mult teoretic, fiind foarte influentat de educatia capatata in scoala de arhitectura .

Dar in final sunt bucurosi sa ma vada apreciat si la randul lor sunt incantati de ce iese din mana mea si mai ales fericiti ca evoluez.

Evolutia mea se datoreaza totusi in mare parte sotiei mele, pe care am cunoscut-o chiar in perioada in care terminasem facultatea si imi faceam curaj pentru viata si pentru a urma o pasiune veche. Iar relatia noastra a evoluat in tandem cu evolutia mea ca artist, ea fiind criticul si sustinatorul meu cel mai important.

Desigur, intorc si eu sustinerea, pentru ca ea a decis de curand sa-si urmeze pasiunea de o viata si sa-si deschida propria scoala de dans. Iar cum inceputul este dificil mai mereu, are mare nevoie de sustinearea mea asa cum am avut eu in acel prim an.

12. Ce planuri ai de viitor, cu ce proiecte urmeaza sa ne incanti?

Viitorul suna bine sau se picteaza bine, ca sa raman in zona mea.

Pentru perioada imediat urmatoare pregatesc un proiect legat de orasul Madrid. Sunt invitat acolo sa pictez si sa expun, iar pentru asta voi cauta sa inteleg si sa redau orasul prin ceea ce stiu eu mai bine, arhitectura, masini si cafea. Suna limitat, insa creativitatea apare din limite in cele mai multe cazuri.

Imediat dupa acest proiect, urmeaza o pictura de dimensiuni mari, influentata binenteles de eroi si de brandul meu de suflet.

Foarte probabil voi intra in zona de fashion si lifestyle cu latura mea de ilustratie.

Blue Coffee in SUA

Anul viitor sper sa ajung in SUA pentru a participa cu o alta lucrare la inchiderea expozitiei „Heroes of Bavaria”, unde am si eu expuse cele 101 lucrari povestite mai sus, inconjurat de masini de legenda ale brandului.

Apoi, sper sa ajung sa pictez in luna mai printre masinile de colectie de la Villa D’Este si in luna august printre exponatele de la Pebble Beach, poate cele mai mari doua evenimente cu masini clasice din lume.

Intre cele doua sigur ca voi onora prezenta mea traditionala cu picturi premiu la Concursul de Eleganta Sinaia de la sfarsitul lunii iunie.

Si neaparat voi da drumul unui proiect bazat pe cai, ce sper ca va genera fonduri pentru asociatia mea de suflet, „Save the horses Romania”, asociatie care salveaza cai abandonati in Romania. La baza e de fapt o familie care-si joaca zilnic viata pentru aceasta „dependenta” de a salva cai parasiti si maltratati.

13. Cine sau ce te inspira cel mai mult si te incurajeaza sa-ti urmezi visul mai departe?

Sincer, ma inspira o combinatie de lucruri contrastante.

Moartea, pasiunea si abilitatea.

Depasind o imagine tragica si gandind la rece, stiu ca nu voi mai fi la un moment dat si vreau sa ofer cat mai mult din ce am, iar pasiunea si abilitatea mea de a picta si desena este tot ce am.

Singurele lucruri care stiu ca vor supravietui inca o vreme dupa ce „plec”.

14. Ai un motto sau o regula dupa care te ghidezi in viata?

In acest moment regula mea este: „Focus!”. Si in general acea regula importanta a momentului este si una cu care te lupti pentru ca nu poti sa o aplici 100% si devine regula de baza atunci cand o aplici si o aplici in fiecare zi cu perseverenta.

Deci tocmai ti-am impachetat o regula cu o alta regula. Adica, orice regula trebuie sa o cuplezi cu perseverenta.

Apropo de pachet de reguli. Am auzit la cineva ca atunci cand cauta un om pe care sa se bazeze in viitor pentru compania sa, cauta trei calitati foarte importante.

Energie, inteligenta si integritate, iar daca nu are aceste trei calitati, trebuie sa aiba macar doua din ele, niciodata una si nicio calitate fara integritate.

Deci ori inteligenta si integritate, ori energie si integritate, asta pentru ca nu iti doresti pe cineva langa tine cu inteligenta si energie, insa lipsit de integritate…ceva rau sigur urmeaza.

15. Unde iti pot urmari lucrarile cei interesati de aceasta tehnica?

Virtual, pe pagina mea de Facebook: Aquarelief by Adrian Mitu, si promit ca in viitor si pe mituadrian.com, asta dupa ce urc toate lucrarile mele pe site.

Iar fizic, sunt de gasit aproape in fiecare zi la cafeneaua mea preferata din Park Lake. Cafeneaua care chiar are vedere spre parc si spre lacul IOR unde am un colt al meu cu vedere la frumusetile naturii, o terasa unde mai schitez intr-o pauza de pictat la un espresso si o canapea unde prietenii pot veni sa bem o cafea.

Important ca aceasta cafenea este un loc unde gasesc mereu alti muncitori independenti, la fel ca mine, veniti la lucru si cu care fac uneori echipa. Sunt fotografi, graficieni, oameni de marketing, cred ca tocmai mi-am dat seama ca am o echipa la dispozitie de care nu stiam.

16. Presupun ca pasiunea pentru pictura iti ocupa destul de mult timp, ce alte activitati iti place sa desfasori?

Din pacate si din fericire, imi ocupa toata ziua in afara de masa si somn, sunt intr-o perioada in care lucrez foarte mult pentru ca simt ca am gasit un lucru bun la mine, pe care vreau sa-l storc la maximum si inca ma lupt cu coaja acestui „fruct”.

Dar, atunci cand imi iau liber, am activitati de cuplu. Mergem sa ne plimbam pe stradute cu case frumoase din Bucuresti sau iesim din oras, iar in viitor sper sa iesim mai mult din tara si asta fara sa fiu nevoit sa expun sau sa pictez pe undeva.

17. Cum se imbraca un artist, care e stilul vestimentar care te defineste?

Ar trebui sa imi mai dai timp pentru raspunsul asta. Nu am un stil aparte inca, nici artist nu stiu sincer daca sunt, de fapt sunt un om normal caruia ii place sa deseneze si sa picteze, si atunci am o vestimentatie bazata pe magazinele obisnuite. Grija mea este sa fiu curat si ingrijit, in rest am alta treaba.

Am avut insa o experienta vestimentara interesanta cu prietenii mei de la Men’s Cave si ma intereseaza foarte mult sa asociez unui moment artistic o vestimentatie, asa cred ca as gasi rostul unei vestimentatii „lucrate”.

Dar ma preocupa foarte mult sa asez acele haine speciale pe un continut consistent si valoros, asa cum ar imbraca un corp frumos.

Sunt din ce in ce mai obsedat de a completa o zona de interes si de a adauga continuu informatii care sa ma ajute sa privesc in ansamblu o poveste dupa ce am asezat toate piesele si chiar sa stiu ce vorbesc. Astfel, sa cuplez o vestimentatie rafinata cu informatii de valoare devine o imagine de vis pentru mine.

Imagini interviu: Arhiva personala