Acasă INTERVIEWS Interviu Andrei Rosu: “Suntem facuti pentru a ne construi zi de zi...

Interviu Andrei Rosu: “Suntem facuti pentru a ne construi zi de zi o versiune mai buna, pentru a ne explora potentialul si pentru a face o diferenta in aceasta lume”

DISTRIBUIȚI

Andrei Rosu

Andrei Rosu, membru al echipajului care a traversat anul acesta Marea Neagra intr-o ambarcatiune cu vasle, vorbeste relaxat despre experienta pe mare, despre ce l-a determinat sa inceapa acest proiect, dar si despre proiectele sale de viitor, pentru ca pe data de 12 decembrie urmeaza sa traverseze Oceanul Atlantic intr-o ambarcatiune cu vasle. Andrei are o experienta de viata pentru care multe persoane il admira, iar multe dintre proiectele sale au devenit un motiv de inspiratie pentru cei care ii citesc blogul (andreirosu.org). Isi atinge mereu obiectivele propuse si crede cu tarie ca fiecare persoana este construita pentru a deveni o versiune mai buna a sa.

1. In anul 1992 ai fondat trupa Gaz pe Foc, ai lucrat apoi ca director artistic dupa destramarea trupei, iar in prezent lucrezi in domeniul bancar, cum a fost trecerea de la viata de artist la viata de corporatist?

Andrei Rosu conferinta

In primul rand, este o mica omisiune in intrebare, in sensul ca din 2001 pana in decembrie 2015 am lucrat in corporatie, dupa care am ales calea antreprenoriatului. Referitor la trecerea de la o cariera la alta, chiar daca par treceri bruste si aparent treceri de la domenii fara legatura unul cu celalalt, pentru mine tranzitia a fost oarecum normala, in sensul ca in momentul in care nu ma mai regasesc in ceea ce fac sau simt ca as putea face mult mai mult in alt domeniu, imi este simplu sa pornesc de la zero. Eu am absolvit o facultate cu profil economic, ASE-ul, si in momentul in care am terminat facultatea am activat vreo doi ani in domeniul artistic, dupa care mi-am dat seama ca nu m-as vedea la 50-60 de ani fiind in continuare artist, si am zis ca e mai bine sa dau curs unei cariere in domeniul pentru care sunt pregatit, decat sa ma trezesc la 30-40-50 ca vreau sa fac acest lucru si ar fi mult mai greu.

2. Ai avut o evolutie remarcabila, au fost momente in care nu ai fost convins ca ai facut alegerile cele mai bune?

Sunt de parere ca nu prea ai cum sa stii in momentul in care explorezi o noua cariera, te muti intr-un alt oras, incepi un sport nou sau e vorba de orice element care presupune schimbare, nu ai de unde sa stii daca acela este drumul cel bun si daca va fi pavat cu petale de trandafir si curcubee, dar e foarte important ca atunci cand simti ca nu te mai reprezinta ceea ce faci, o relatie sau un anumit context, te ajuta foarte mult sa faci o schimbare. Un indicator foarte bun pentru mine in momentul in care fac o schimbare si traiesc acea schimbare este felul in care ma simt in momentul in care ma trezesc si in momentul in care imi inchei ziua. Daca ma trezesc cu entuziasm si sunt gata de o noua zi, si daca ma simt implinit in momentul in care ma pregatesc de somn, inseamna ca sunt pe drumul cel bun. Apropo de implinire, noi de multe ori vanam fericirea, dar observam ca fericirea este o stare punctuala si depinde foarte mult de factori externi, pe cand sentimentul de implinire depinde doar de noi.

3. Ai devenit mult mai cunoscut ca maratonist, de unde a luat nastere aceasta pasiune pentru alergat si ce poti sa imi spui despre maratoanele la care ai participat pana acum?

Probabil ca bucuria de a alerga exista in copilarie, cred ca toti oamenii fac sub o forma sau alta sport cand sunt mici, dar nu am facut niciodata un sport de performanta, nu m-a atras un sport in particular, iar dupa finalul liceului cu siguranta am devenit destul de sedentar, luasem si in greutate pana prin 2009 – cand am decis sa fac cateva schimbari foarte mici in viata mea, datorita si faptului ca devenisem tata in 2008, iar Alex, baietelul nostru, ne copia din ce in ce mai mult si mi-am dat seama ca el a devenit ceea ce vede in jurul lui. Este foarte important ca noi, parintii, sa devenim ceea ce vrem sa devina ei, pentru ca mai avem si o fetita. Am ales ca prim obiectiv un maraton pentru ca mi s-a parut o ocazie foarte buna de a schimba cateva lucruri in viata mea, de a schimba stilul de viata in primul rand, de a nu mai fi sedentar, de a schimba nutritia, de a prelungi pana la urma speranta de viata si de a iesi din zona de confort.

Ca prim maraton am ales maratonul de la Polul Nord pentru ca, fiind o fire comoda, stiam ca daca aleg un maraton de oras, langa casa, voi fi tentat sa sar peste antrenamente, iar in acest caz fiind vorba de un maraton la care pregatirea fizica era o chestie de supravietuire, am decis sa-i dau curs. Au fost o multime de obstacole de depasit acolo, de la a gasi sponsor, pentru ca este un maraton foarte scump, pana la a gasi timp pentru antrenamente, si asta a insemnat sa ma trezesc la cinci dimineata. Si acum, in continuare, programul meu de antrenament, de miscare si de efort se intampla intre cinci si sapte dimineata in timpul saptamanii de lucru.

Dupa maratonul de la Polul Nord, m-am gandit ca exista o mare probabilitate sa ma intorc la viata sedentara, pentru ca intotdeauna cand ai o realizare foarte importanta exista acest risc sa ai un sentiment de autosuficienta si sa te intorci la vechile obiceiuri. Am zis sa profit de acest moment si sa alerg in continuare. Am decis sa alerg pe fiecare continent cate un maraton, exista un circuit, “7 maratoane pe 7 continente”, pe care multi dintre cei care au terminat Polul Nord vor sa-l faca sau deja l-au facut, si am ajuns pe fiecare continent la cele mai grele maratoane, astfel incat sa fiu determinat in continuare sa ma antrenez. Treptat, participand la un alt maraton in Antarctica, am ajuns sa particip si la o cursa de 100 de kilometri – asta se intampla in decembrie 2010, perioada in care aflasem ca voi fi tata pentru a doua oara. Nu a fost o experienta prea fericita pentru musculatura mea, pentru ca nu eram pregatit pentru asa ceva, dar am zis sa termin cursa. Mi-a venit apoi ideea sa alerg nu doar un maraton, ci si un ultramaraton pe fiecare continent, ultramaraton insemnand orice cursa peste distanta maratonului, care are 42 de kilometri si 195 de metri. In practica, tot ce este peste 50 de kilometri inseamna ultramaraton. In februarie 2012 am primit certificatul din partea Guiness Book ca sunt in Cartea Recordurilor.

4. Esti primul roman care a traversat Canalul Manecii inot, in cadrul competitiei Enduroman Arch 2 Arc (un triatlon care presupune alergarea distantei de 480 de kilometri dintre Londra si Paris), de ce ai ales sa faci acest pas si ce poti sa imi spui despre aceasta experienta? Au fost momente in care ai vrut sa renunti?

Dupa ce am alergat la cele 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente, de fapt, inainte de a termina proiectul, vorbind cu doi aropiati si povestindu-le despre beneficiile alergarii, ma loveam tot timpul de un raspuns: ca ei nu pot sa alerge –iar eu le spuneam ca am vazut oameni nevazatori, care erau insotiti de alti alergatori, dar si oameni cu picioare amputate, care alergau in proteze, supraponderali sau in varsta, asa ca nu este imposibil sa alergi un maraton, daca iti propui acest lucru. Peste 18 luni urma sa fie un concurs de dublu Ironman, care presupunea alergat, inot si pedalat, iar eu le-am lansat o provocare – le-am spus ca ma voi inscrie in aceasta cursa, desi nu eram pregatit, iar daca termin cursa, ei nu ar trebui sa mai aiba nicio scuza pentru a nu alerga. Am cautat in Bucuresti un bazin unde se tin cursuri de inot pentru adulti, am inceput cursurile, am facut rost si de o bicicleta, am inceput sa ma antrenez, sa caut informatii, practic, am pornit de la zero, iar 18 luni mai tarziu terminam acea cursa. A urmat un triplu Ironman in luna noiembrie 2013, cel anterior fusese in luna martie 2013, dupa care a urmat un cvintuplu, care inseamna 19 kilometri de inotat, 900 de kilometri de pedalat si 210 kilometri de alergare (5 maratoane). In toate aceste curse am simtit ca punctul meu slab ramane in continuare inotul, ceea ce era explicabil, din moment ce incepusem sa iau lectii de inot abia la varsta de 35 de ani.

Cautand informatii despre inot, am citit despre un ultratriatlon, considerat cel mai greu din lume, numit Arch 2 Arc. Citind ca include si traversarea Canalului Manecii, in conditiile in care dupa inot mai este si o distanta foarte mare de alergare, apoi mai ai si de pedalat, mi-a fost teama, mi s-a facut frica de aceasta cursa si am considerat ca e un semnal bun. In general, ce nu te sperie nu te schimba, acesta este si rolul obiectivelor mari, apropo de motivatia de a participa la aceasta cursa. M-am inscris, am anuntat public prin luna decembrie 2013 ca in luna iunie 2015 voi participa la aceasta cursa, iar interesant a fost faptul ca am folosit blogul personal ca pe un jurnal – de fiecare data, la toate proiectele mele, anuntam ce urmeaza sa fac in perioada urmatoare, iar cei care citeau puteau sa vada toti pasii pe care ii parcurg pana la obiectivele propuse. Spre bucuria mea de pana acum, in cele peste 100 de proiecte in care am fost implicat, procentul de reusita a fost de 100% si sper sa se pastreze, iar acest lucru se datoreaza faptului ca ma pregatesc foarte bine inainte de fiecare cursa, ma antrenez.

Legat de abandon, cred ca abandonul incepe undeva pe la primele antrenamente – daca sari peste ele si exista o tendinta sa le amani, cu siguranta si in momentul in care participi la cursa exista posibilitatea sa faci acelasi lucru, sa gasesti o scuza si sa abandonezi. Intotdeauna in momentele dificile sau in cele in care exista un potential de abandon ma intreb cum le pot depasi, nu doar in curse, ci si in viata personala si profesionala, iar acest lucru imi obliga creierul sa vina cu solutii. Referitor la aceasta cursa, Arch 2 Arc, chiar daca privind acum in urma nu a fost cea mai grea cursa la care am participat pana acum, dar cu siguranta traversarea Canalului in sine a fost cea mai intensa, pot spune ca este o competitie dura.

5. Ce te-a determinat sa continui sa lupti pentru visurile tale?

In primul rand, nu pot sa spun ca am avut pana acum un vis anume. Tot ceea ce am facut pana acum au fost proiecte mai mari sau mai mici. Partea frumoasa cu proiectele mari este ca sunt compuse din proiecte mai mici, iar daca iti dezvolti aceasta abilitate de a duce la bun sfarsit orice proiect, atunci lucrurile devin mult mai simple, pentru ca de multe ori ne pierdem in momentul in care ne facem planuri. Este important sa dedici timp planurilor tale, chiar si cinci minute pe zi, pentru ca in acest fel este imposibil sa nu avansezi. Cand alegi sa faci ceva, este important sa iti aduci aminte de ce ai inceput si care e motivatia ta. In cazul meu, pot spune ca este dorinta de a fi un exemplu pentru copiii mei, iar acesta este un proces care dureaza ani si ani.

6. Ce poti sa imi spui despre programul “Coaching in alergare”?

In primul rand, vreau sa fac o precizare, o continuare a punctului anterior. Nu cred prea mult in motivatie, ea te ajuta de cele mai multe ori sa incepi anumite lucruri sau sa incepi un proces de schimbare, dar motivatia nu te tine prea mult, poate o zi, doua. Pe termen lung te ajuta sa dobandesti alte obiceiuri, sa iti faci un inventar al obiceiurilor pe care le ai zilnic – o expresie care imi place foarte mult si pe care o am notata este aceea ca fiecare zi este o miniatura a vietii (daca analizezi, de exemplu, ultimele sase luni din viata ta, poti observa ca ai aceeasi rutina, aceleasi obiceiuri, acelasi drum spre serviciu, aceeasi ora de trezire, consumi aproape aceleasi alimente la micul dejun). Practic, nu facem decat sa repetam toate aceste lucruri, iar astfel rezulta viata noastra. In momentul in care vrei sa faci o schimbare ajuta foarte mult sa pleci de la obiectivul pe care il ai sau obiectivele pe care le ai si sa vezi care dintre aceste obiceiuri te ajuta sa ajungi mai repede la obiectivele tale, sa le atingi, si care dintre ele te saboteaza, te incurca.

Revenind la programul “Coaching in alergare”, pe masura ce am devenit tot mai pasionat de alergare si am impartasit tot ceea ce am experimentat pana la urma in aceasta zona, am inceput sa primesc foarte multe mesaje pe Facebook sau pe adresa afisata pe blog de la oameni care incepeau sa alerge si se confruntau cu diverse probleme sau dileme. Aparent, erau lucruri simple, legate de echipamentul de alergare, de conditiile meteo nefavorabile sau de alimentatie – ce sa manance inainte sau dupa ce fac sport si multe alte intrebari. Problema cea mai mare este aceea ca inceputul este foarte greu, iar daca nu ai foarte multe resurse in primele zile, riscul de a abandona este destul de mare. Unul dintre prietenii mei care se pregatea pentru un semimaraton si care ma intreba zilnic ce trebuie sa faca mi-a spus ca sunt cu siguranta si alti oameni care vor sa aiba acces la astfel de informatii structurate, chiar daca ele deja exista si pot fi gasite cu usurinta pe Internet, asa ca am creat programul “Coaching in alergare”. Initial, acest program se desfasura sub forma unor intalniri, in fiecare luna aveam o serie de zece persoane si abordam tema din punct de vedere holistic, pentru ca noi, sportivii amatori, trebuie sa abordam alergarea cu totul altfel fata de cum o abordeaza sportivii de performanta. In cadrul acelor intalniri vorbeam despre nutritie, despre modul in care introducem treptat alergarea in viata noastra, aveam si o sesiune de mindfulness, astfel incat sa ajutam alergatorii sa fie mai relaxati in momentul in care alearga, iar la finalul lunii respective participantii aveau cu siguranta alte obiceiuri, iar alergarea era mult mai usoara, era deja prezenta in viata lor, iar ei erau pe un fagas potrivit.

Dupa aproape doi ani de desfasurare a acestui program in Bucuresti (in tot acest timp am primit si cereri din afara Bucurestiului, au fost oameni care au venit si din alte orase, lucru destul de dificil pentru ei, mai ales ca majoritatea intalnirilor noastre aveau loc pe la cinci dimineata), mi-a venit ideea sa dezvolt si un program online si astfel a aparut roiectul 42KRosu – De la canapea la maraton, in 4 luni, este un program de 16 saptamani care cuprinde un plan de antrenament si o resursa video in care abordez un subiect diferit in fiecare saptamana, iar la finalul celor patru luni persoanele care parcurg acest program reusesc sa faca maratonul. Partea frumoasa este ca, in afara de acest program, in afara de planul de antrenament, am creat si o comunitate foarte frumoasa, 42KRosu, este un grup privat pe Facebook cu peste 1250 de membri, unde au acces doar participantii in program. Functioneaza foarte bine pentru ca oamenii posteaza foarte multe poze cu reusitele lor si astfel ii motiveaza si pe altii. Astfel, s-a creat cea mai mare comunitate de alergatori din Romania si cred ca suntem pe drumul cel bun.

7. Anul acesta ai petrecut impreuna cu echipajul tau 11 zile intr-o ambarcatiune cu vasle, reusind astfel sa traversati Marea Neagra si sa stabiliti un record mondial de viteza. Ce v-a determinat sa porniti in aceasta calatorie si care a fost cel mai greu moment pentru voi?

In 2011, in mai, participam la maratonul Everestului, si in timp ce urcam catre locul de start m-am intalnit cu trei britanici care coborau de pe varf, reusisera sa il atinga cu cateva zile in urma, si intrand in discutie cu ei i-am intrebat cum s-au pregatit pentru aceasta ascensiune. Unul dintre ei mi-a spus ca, printre altele, a traversat Oceanul Atlantic intr-o ambarcatiune cu vasle. Initial, am crezut ca glumeste sau ca nu mai gandeste foarte bine in acel moment. Ulterior, am ajuns acasa si am vazut pe blogul lui ca intr-adevar exista o cursa care presupune sa traversezi Atlanticul intr-o ambarcatiune cu vasle. Nu a fost pentru mine atunci un motiv sa imi pun in gand acest proiect, dar cu siguranta a incoltit dorinta de a explora si acest proiect la un moment dat. E interesant ca doar la cateva saptamani dupa ce am auzit de acest proiect am inceput sa iau lectii de inot, motivul fiind altul la acea vreme, dar cred ca a contribuit si faptul ca la un moment dat, probabil, voi avea de gand sa dau curs si acestui proiect.

Undeva prin 2013, cand am primit un e-mail, un spam, in care eram anuntat ca se organizeaza cursuri de navigatie, am dat curs acelei invitatii si astfel am invatat foarte multe lucruri noi, am inceput sa dau examene, sa ies pe mare si am observat ca am rau de mare, ceea ce nu era un lucru incurajator, dar citind despre raul de mare am inteles ca este ceva normal si ca trece la un moment dat. In 2015, a doua zi dupa ce am traversat Canalul Manecii, acea cursa Arch 2 Arc, venind spre casa, discutam cu doctorul care mi-a oferit suport in traversarea Canalului Manecii si l-am intrebat daca vrea sa vina cu mine si in acest proiect, cel de a traversa Oceanul Atlantic. A fost de acord, iar din acel moment am inceput sa lucram la un nou proiect, sa cautam sponsori si sa incepem proiecte mai mici.

Usor-usor au inceput sa se miste lucrurile, am gasit parteneri care au fost de acord sa sustina acest proiect costisitor, iar parte a antrenamentului pentru traversarea Atlanticului, care va avea loc pe 12 decembrie, a fost si traversarea Marii Negre – ne-am propus sa avem si un obiectiv si sa stabilim un nou record mondial de viteza – 16 iunie a fost data stabilita pentru start. Indiferent de vreme trebuia sa plecam pe 16, pentru ca fiecare dintre noi are o cariera (suntem patru in acest moment). Legat de momente dificile, cred ca primele trei zile au fost cele mai grele, pentru ca ne-am confruntat cu furtuna, vant potrivnic, stari de greata, ameteala, oboseala, am avansat foarte greu, dar pana la urma lucrurile s-au remediat, niciun moment dificil nu tine la nesfarsit.

8. Cum v-ati pregatit pentru aceasta calatorie si cum ati reusit sa ramaneti motivati pana la sfarsitul calatoriei?

In ceea ce priveste motivatia, nu a fost greu, pentru ca in momentul in care fiecare dintre noi am decis sa mergem in aceasta directie, lucrurile au fost mult mai simple. Ne asteptam la momente dificile sau poate chiar ni le doream (oricat de bizar ar suna – pentru ca marinarii buni se formeaza in furtuna), stiam ca o vreme nefavorabila ne va ajuta sa ne familiarizam mai bine cu sistemele de navigatie, cu sistemele de siguranta, iar in momentul in care vom traversa Atlanticul nu vom fi luati prin surprindere de furtuni.

Cat despre cum ne-am pregatit, este adevarat ca pregatirea este mai dificila decat cursa in sine, si aici nu ma refer doar la alergare, inot sau pedalat, ci si la un proiect de genul acesta, in care logistica este coplesitoare, sunt sute, poate chiar mii de lucruri pe care trebuie sa le bifezi (lucruri de cumparat, de montat, de reparat), dar, avand in fata o lista bine pusa la punct si repartizand toate aceste lucruri intre membrii echipei, am rezolvat destul de bine tot ceea ce era de facut.

In ceea ce priveste pregatirea fizica, am avut un plan de antrenament foarte bine pus la punct, ca dovada a fost faptul ca niciunul dintre noi nu am avut probleme fizice pe parcursul traversarii Marii Negre. Am mers la sala, am facut exercitii de forta, de mobilitate, de intarire a zonei mediene, vaslit (fiecare dintre noi am avut acasa ergometru – aparat de vaslit); in fiecare weekend incepand cu luna august pana in luna iunie a anului viitor, cu mici exceptii atunci cand vremea era potrivnica sau era foarte frig, am fost la mare unde aveam barca, in liman, si am iesit pe lac, apoi pe mare (cred ca am bifat sute de ore de vaslit). In ceea ce priveste pregatirea mentala, nu cred ca a fost nevoie de exercitii suplimentare pentru a ne exersa vointa, pur si simplu, antrenandu-ne constant si prinzand tot felul de conditii meteo, am capatat mai multa incredere in noi – fiecare in propria persoana, dar si in ceilalti parteneri de vaslit.

9. De ce ai ales Oceanul Atlantic pentru urmatoarea provocare?

In cazul meu cred ca a venit natural. Pe masura ce abordezi experiente de anduranta din ce in ce mai mari, cu siguranta intervine si dorinta de a explora noi si noi dimensiuni, de a depasi noi si noi limite (nu cred ca este cineva care poate sa spuna ca a atins limita, ca nu putea sa faca mai mult sau sa devina mai mult). Ma bucura faptul ca participarea la astfel de curse ii motiveaza pe cei care ma urmaresc sau imi citesc blogul, pentru ca intotdeauna am primit un feedback foarte bun dupa fiecare cursa. Foarte multi dintre cei care mi-au citit blogul au reusit la randul lor sa realizeze lucruri extraordinare, as putea da o multime de exemple, sunt oameni care au reusite extraordinare si in zona ultramaratonului, in zona andurantei la inot sau in alte sporturi, ceea ce ma bucura enorm, pentru ca tot ceea ce fac eu nu e despre a-mi umfla ego-ul si de a promova un brand personal, ci e despre a fi un model pentru ceilalti.

10. Ai devenit un motiv de inspiratie pentru multe persoane. Ai un motto sau o regula dupa care te ghidezi in viata?

Nu am, cel putin in mod constient nu imi vine acum in minte un motto. E interesant ca de fiecare data cand vad un citat inspirational intr-o carte sau pe internet, il citesc de cateva ori, ma gandesc la cum se aplica el la ceea ce se intampla in viata mea si dupa cativa ani imi dau seama ca felul in care mi-am condus existenta se potriveste cu citatul respectiv. Acum, de cand am explorat aceasta zona a vaslitului si a navigatiei, sigur sunt mult mai atent la citatele inspirationale din zona de navigatie, unul dintre ele l-am mentionat anterior – “Marinarii buni se formeaza in furtuna”; altul ar fi – “Atunci cand nu stii unde vrei sa ajungi, orice curent sau vant este favorabil” sau unul care imi place foarte mult – “Ambarcatiunile se afla in siguranta in port, este cel mai sigur loc pentru ele, dar nu pentru asta au fost construite”. Eu cred ca suntem facuti pentru a ne construi zi de zi o versiune mai buna, pentru a ne explora potentialul si pentru a face o diferenta in aceasta lume. Se spune ca, si cred asta, trebuie sa lasi lumea la finalul vietii intr-o stare mai buna decat atunci cand ai gasit-o sau intr-o stare mai buna decat ar fi fost daca nu te-ai fi nascut.

11. Ce planuri ai de viitor, urmeaza sa participi si la alte competitii sau te vei indrepta in alta directie?

Intotdeauna am planuri de viitor, si asta nu neaparat ca a devenit un stil de viata in a avea planuri de viitor, ci pentru ca multe dintre evenimentele la care particip, competitii sau alte provocari, presupun o pregatire foarte ampla care se intinde pe cativa ani, indiferent ca este vorba de pregatire fizica sau de pregatire logistica. Foarte rar particip de doua ori la aceeasi cursa sau la acelasi tip de eveniment de anduranta. Legat de vaslit si beneficiind de acest know how pe care vreau sa-l aprofundez, mai exista oceane, mi-ar placea foarte mult sa reusim sa traversam si Oceanul Pacific si Oceanul Indian. Sunt si multe alte proiecte la orizont, asta in ceea ce priveste zona sportiva.

In ceea ce priveste zona de proiecte caritabile, proiecte sociale, am si acolo proiecte. Imi plac in general relatiile intinse pe multi ani, cu partenerii care imi sponsorizeaza participarile la diverse competitii, dar si cu proiectele sociale pe care le sustin – eu nu consider ca a sustine o cauza doar de Craciun sau doar de Paste ajuta cauza respective foarte mult- sigur, conteaza si acel efort, dar cred foarte mult in sustenabilitate, in a ajuta o cauza pe termen lung.

De asemenea, in plan profesional, in ceea ce priveste cariera mea, vreau sa dezvolt sau lucrez la a dezvolta programul online “42KRosu”, am investit foarte mult in aplicatia cu acelasi nume, disponibila momentan doar pe iOS, care cred ca este o aplicatie unicat in peisajul aplicatiilor international, iar din acest motiv in urmatorii doi ani planul este de a iesi cu aceasta aplicatie si in plan international.

Bineinteles, am si planuri pentru copiii nostri, sa ramanem in continuare un model pentru ei (si sotia mea alearga si are deja la activ zeci de maratoane si semimaratoane – anul trecut am implinit zece ani de casnicie si am alergat impreuna un maraton cu aceasta ocazie). Copiii nostri fac mult sport, este o parte din viata lor – zi de zi se intampla ceva, de la o iesire banala in parc la orice activitate de natura sportiva), si mi-ar placea ca sportul sa ramana parte integranta din viata lor.

Foto: Arhiva personala