Acasă Blog Posts O Romanie unita pentru educatia copiilor nostri

O Romanie unita pentru educatia copiilor nostri

DISTRIBUIȚI

Se tot vorbeste despre meseriile viitorului, insa nici prin cap nu ne trec acum meseriile care o sa fie la mare cautare in doar cativa ani: inginer imprimare organe 3D, controlor trafic drone, ghid turistic spatial, instalator de biofilm, consultant in valuta digitala, designer de voce UX, designer personalitate gadgeturi, anticipator de calamitati cibernetice, planificator de timp liber, consilier in realitate virtuala, analist cyber city, constructor realitate augmentata.

Da, omul a creat inteligenta artificiala, insa acum aceasta il re-creeaza pe om. La doar 40 ani de la aparitia internetului exista servicii care nu mai sunt prestate de oameni, ci de Inteligenta Artificiala. Robotii au preluat milioane de joburi iar trendul este exponential crescator, azi existand in lume firme cu un volum de munca urias si doar o mana de angajati… umani. Scaderea populatiei si imbatranirea acesteia, pe langa alte cauze de ordin socio-economico-politic, alaturi de cresterea interesului pentru leisure time a omului au condus la situatia de fata. Ne indreptam vertiginos inspre vremurile in care, la nivel planetar, se va institui UBI (universal basic income) pentru toti cei care vor opta sa nu mai lucreze deloc, lasand integral munca in seama AI (artificial intelligence). Deja digitalizarea face parte din vocabularul nostru si este mai mult decat un trend, chiar un must have. Impusa sau necesara, isi face tot mai mult loc in viata noastra. Coexistarea dintre om si robot este esentiala mai ales daca luam in considerare capacitatea infinita de invatare continua pe care inteligenta artificiala o are comparativ cu capacitatea noastra mentala limitata. Daca acum ne e greu sa acceptam faptul ca pe plan intelectual noi, oamenii, suntem cu mult depasiti de AI, in doar cativa ani va fi universal acceptat.

Totusi, indraznim sa credem ca vor continua sa existe meserii (chiar foarte bine platite) in care oamenii vor performa mai bine decat robotii. Si nu vorbim aici de meseriile creative, caci se pare ca si la acest capitol ne-au depasit deja. In agricultura, de exemplu, exista roboti care culeg fructe-legume. In industria auto, cea mai digitalizata la ora actuala, peste 70% din operatiuni sunt efectuate de roboti (dotati sau nu cu AI).

Astfel ca se pune intrebarea: slaba pregatire educationala a dus la compensarea tehnologica? Sau invers? Caci corelarea dintre cele doua este evidenta. Criza economica si sociala sunt doar efectele.

Lasand ideologia la o parte, totusi, nu toti ne-am dori sa mergem in vacanta la o pensiune si sa fim intampinati la micul dejun de un robotel. Sau sa ne maseze corpul vreunul. Sau sa mergem la piata sa cumparam legume tot de la roboti care nu ne pot arata mainile muncite in gradina…

Tine pasul educatia cu galopul tehnologic?

O spun multi angajatori: absolventii ultimilor ani sunt posesori de diplome, nu de competente reale. Este esecul lor sau al sistemului? Este o cauza sau un efect?

In perioada pandemiei, in care digitalizarea si-ar fi putut demonstra lejer utilitatea, invatamantul online s-a dovedit un mare fiasco, conducand la un regres irecuperabil pe plan educational. Se vorbeste deja de o intreaga generatie pierduta. Daca digitalizarea si-a facut tot mai mult loc in campul muncii, sa intelegem ca in plan scolar mai are mult de asteptat? Sa fie oare pentru ca inca nu suntem pregatiti (caci dotati tehnic, clar, nu suntem) pentru educatia 2.0 prin intermediul internetului, folosind softurile specializate pentru invatare si predare? De ce?

  1. Intai, hai sa recunoastem ca sistemul nostru educational este unul autoritar, bazat pe axioma „magister dixit”, adica profesorul spune (iar elevii asculta si nu comenteaza). Dar taman comentariile reprezinta motorul formarii lor. Ca scoala nu le place, o spun deja 4 din 10 elevi. Azi 7 din 10 elevi sunt analfabeti functional, insa, la liceu avem pretentia sa jongleze cu notiuni abstracte, de la critica literara pana la stiintele exacte. Problema e ca nu stiu sa citeasca, darmite sa inteleaga si apoi sa explice un text, mai ales daca e stiintific, la matematica limitandu-se la operatiile simple. Este o razbunare a elevilor pe sistem… sau invers?
  2. Formarea profesorilor, cu criza aferenta de personal didactic, e un subiect demult dureros. Din lipsa de oferta, s-au acceptat prea multe compromisuri care au condus la pierderea respectului fata de aceasta profesie. Se mai claseaza in topul preferintelor? Caci al nevoilor da! Apropo, profesia de invatator-profesor se claseaza pe primele pozitii in topul american al pozitiilor deschise intre 2016-2026.
  3. Cum ar fi daca ar exista o scoala de management educational? Pai, atunci ar fi posibila profesionalizarea conducerii scolilor, ceea ce ar duce la o crestere a calitatii educatiei.
  4. In plus, descentralizarea sistemului educational ar permite o adaptare mai buna pe plan local a strategiei nationale pe cele 3 directii: curriculum, resursa umana, resursa financiara. Odata permisa, s-ar identifica si implementa rapid cele mai eficiente solutii pentru problemele cu care se confrunta respectiva scoala.
  5. Echiparea corespunzatoare a institutiilor de invatamant este, insa, probabil primul topic pe ordinea de zi, caci cele de mai sus nu se pot desfasura corespunzator in spatii necorespunzatoare.

Si iata cum, in cateva etape bine intelese si implementate in mod asumat, schimbarea ar putea avea loc, odata cu efectele ei miraculoase. Astfel, nu ar mai exista diferente de ordin structural, material sau de continut intre invatamantul urban si cel rural.

Invatamantul incotro?

Pentru mentinerea interesului si atentiei, solutia este predarea interactiva si colaborativa dintre profesor si elev. Si, de ce nu, sustinuta de expertiza specialistilor invitati punctual. Asa cum cursurile VET (de formare profesionala vocationala) sub tutela specialistilor dau rezultate in scolile profesionale, asa ar trebui si in cele teoretice. De ce sa nu invite profesorul de limba romana un scriitor / un lingvist? Sau profesorul de matematica un inginer. Exemplele pot continua. Ideea e ca scoala (prin profesorii sai) sa devina un facilitator pentru elevi. Scoala nu mai trebuie sa le predea dogme, ci modul de a le deslusi si a gandi critic. Dar si de a-i incuraja sa-si asume dezvoltarea personala si profesionala in directia care li se potriveste din punct de vedere vocational si aptitudinal (nu cea impusa de parinti).

Atitudinea noastra, a tuturor (autoritati, profesori, parinti, copii), fata de educatie trebuie sa se schimbe pentru rasturnarea actualei paradigme care scoate rebuturi pe banda rulanta. Caci, in evolutia omului, sistemul educational si-a demonstrat importanta in societate dovedind ca trebuie sa ocupe o pozitie superioara in cadrul organizarii statale.

Pana se intampla viitorul, ce facem in prezent?

Copiii nostri trebuie sa continue sa invete (si nu numai teorie, ci si competente sociale si abilitati practice). Iar companiile trebuie sa se dezvolte prin intermediul angajatilor (care ies de pe bancile scolii gimnaziale / liceului / facultatii). In continuare e nevoie de specialisti in constructii, auto, aeronautica, electromecanica, agroalimentar, silvicultura, sanatate, turism si alte domenii. Economia nu ia pauza cum nici educatia nu ar trebui…

Dar poate ar mai trebui ceva: sa reluam discutia despre reformarea sistemului de invatamant incepand cu inceputul, si anume turnandu-i „fundatia”. Aceasta insemnand ca, logic ar fi, sa ne facem planuri mari asigurandu-le copiilor nostri, inainte de toate, conditii propice invatarii. Sa putem spune adio situatiei grave a multor scoli din Romania, in special a celor rurale, in care intalnim igrasie si mucegai, bancute rupte, usi/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperisuri si tavane prin care ploua, curti pline de noroi, sobe in salile de clasa si WC in spatele scolii.

Prin programe tip PNRR, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene si-a propus ca pana la 31 martie 2025 sa renoveze, doteze cu echipamente TIC, mobilier si materiale educationale si sportive in valoare 1 miliard de euro cca 3,000 scoli (din cele cca 31.000 institutii scolare din Romania). Chiar si Ministerul Educatiei a spus: “Infrastructura precara si dotarile inadecvate reprezinta un prim factor in perpetuarea inechitatii, reducerea atractivitatii scolilor rurale pentru cadrele didactice bine pregatite si a reputatiei unitatilor de invatamant in cadrul comunitatilor. Actul educational se desfasoara in unitati din invatamantul primar si gimnazial dintre care peste 90% necesita reabilitare, mai mult de 70% fiind localizate in mediul rural.”

Iar evenimentele recente din Turcia au pus si mai multa presiune pe cladirile in care copiii nostri isi desfasoara activitatea scolara, doar 9% dintre acestea trecand prin procedura de evaluare a riscului seismic.

Inainte sa apara aceste fonduri guvernamentale sau europene si fara sa apeleze la ele – doar mobilizand sute de companii sa contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994), precum si motivand autoritatile si comunitatea locala sa se implice –, de 3 ani incoace un ONG s-a implicat activ in remedierea acestei inechitati intre elevii din mediul rural versus urban. Prin programul ”Renovare scoli in mediul rural”, sub motto-ul Impreuna CONSTRUIM oameni, in 2020-2022, Asociatia BookLand a renovat si dotat 67 de institutii de invatamant din satele si comunele Romaniei, transformandu-le in locuri in care anual 15.000 de copii merg cu placere sa invete. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adaugate inca 9 scoli situate in ultimele judete ramase neacoperite, astfel ca in fiecare judet al tarii BookLand va avea intre 1 si 6 scoli/gradinite renovate.

Si tocmai pentru ca a remarcat puterea si determinarea mediului de afaceri privat in a schimba lucrurile in domeniul educatiei, asociatia si-a anuntat intentia de a veni cu un pachet complet de servicii educationale (inclusiv metoda de predare si continut), prin constructia primului Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal cu scopul de a forma specialistii de care Romania are atata nevoie in productie si servicii. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda dupa o programa scolara comparabila cu cea occidentala. O scoala 100% moderna (cu cantina, laboratoare, ateliere de lucru, biblioteca, sala spectacole, facilitati sportive, spatii relaxare, livada, gradina, dar si solar in care vor fi crescute propriile legume) pusa GRATUIT la dispozitia copiilor din satele si comunele Romaniei, asigurandu-le la final un loc de munca in cadrul companiilor cu care se vor derula programe de invatamant profesional dual.

Practic, peste cativa ani, de pe bancile BookLand vor iesi tineri bine pregatiti pentru meseriile de dulgher, zugrav, electrician, sudor, buldo-excavatorist etc, asociatia intentionand sa certifice specialitatile solicitate de mediul de afaceri local.

„O Romanie unita pentru copiii nostri!”

Asta a exclamat mamica unor copii dintr-o scoala rurala renovata in judetul Neamt. Pentru ca, de fapt, asta e si „reteta” BookLand, care a atras in misiunea educationala, cu viziune pe termen lung, nume importante:

„Compania noastra isi apreciaza mult angajatii si investeste continuu in formarea lor. Chiar si in cele mai dificile perioade din  punct de vedere economic am tinut echipa unita si, astfel, am trecut cu bine peste orice provocare. Ne adaptam vremurilor in care traim si, alaturi de respectul acordat clientilor, precum si datorita preturilor competitive cu care venim in intampinarea nevoilor lor, dezvoltam o afacere de succes. Intoarcem cu drag parte din profitul nostru comunitatilor pe care le deservim, de aceea investim cu incredere si responsabilitate in educatia romaneasca.”Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin Romania  

„La fel ca majoritatea dintre voi, consideram ca educatia este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii noastre. Este esential sa oferim copiilor nostri oportunitatea de a-si dezvolta intelectul si abilitatile, astfel incat sa poata deveni adulti capabili sa isi croiasca propriul drum in viata. Suntem mandri sa fim parte din aceasta initiativa si suntem increzatori ca, impreuna cu Asociatia BookLand, vom face o diferenta reala in viitorul educatiei din Romania. Suntem constienti de problemele cu care se confrunta sistemul nostru educational si credem ca putem face o diferenta pozitiva prin contributia noastra. Credem cu tarie in fiecare proiect in care ne implicam. Acesta este unul special insa, care ne ajuta sa oferim sanse egale la educatie, tuturor copiilor, indiferent de mediul in care traiesc si invata. Sponsorizarea Asociatiei BookLand reprezinta unul dintre aceste proiecte, care se aliniaza cu valorile noastre de responsabilitate sociala si sustenabilitate.” Ioana Bazavan, Director General MaxBet Romania 

„La UniCredit, ne-am asumat angajamentul de a sustine comunitatile sa creasca, iar implicarea noastra in activitatea Asociatiei BookLand inca din primul an in care a demarat renovarea scolilor rurale este una care se aliniaza acestui obiectiv. Prin proiectele pe care le sustinem, promovam progresul in sfera educationala, sociala si culturala – cu premisa ca o societate educata va fi mereu cu un pas in fata iar educarea timpurie pregateste viitorii consumatori pentru alegeri asumate.”Sorin Dragulin, CEO Unicredit Consumer Financing Romania 

„Noi, cei de la Decathlon Romania, suntem mandri sa participam la acest proiect, alaturi de BookLand. Misiunea noastre este sa promovam activitatea fizica si sportul iar prin aceasta initiativa suntem siguri ca reusim. Educatia fizica contribuie la dezvoltarea unei societati mai sanatoase, cu o speranta de viata mai lunga. Suntem convinsi ca aceasta constientizare incepe cu educatia si deci cu bunele obiceiuri ale copiilor. Prin urmare, este o mare onoare sa putem contribui intr-un mod modest, dar decisiv, la o societate mai buna. Toate acestea pentru cei care au cea mai mare nevoie, asadar, va multumim ca ati facut acest lucru posibil.” Borja Sanchez, CEO Decathlon Romania 

„Calitati precum empatia si iubirea sunt esentiale, iar a le manifesta fata de copiii tarii noastre reprezinta primul pas inspre o societate functionala. Demersul BookLand, pe care am inceput sa-l sustinem de curand, reprezinta una dintre cele mai firesti si necesare actiuni la ora actuala. La SAP investim constant in dezvoltarea angajatilor nostri. Cum sa nu investim si in educatia tinerei generatii, asigurandu-i conditiile propice pentru o dezvoltare armonioasa si a o motiva sa ramana in tara? Caci, daca iti doresti sa faci ceva, o poti face si «acasa».”  Diana David, Director General SAP Romania   

”In afaceri am invatat ca adaptabilitatea si raportarea la viitor sunt cele mai importante lectii. Insa, nu am trece clasa daca nu am contribui la prezentul copiilor nostri. Stabilitatea cu care le suntem datori se va vedea in actiunile lor ulterioare, in evolutia noastra ca popor. Suntem adeptii investitiei in educatie si credem cu tarie ca, fara un popor educat si sanatos, cu greu putem aspira la o dezvoltare sustenabila.” Horatiu Tepes, Fondator Bilka Steel    

„Pavam cu incredere drumul copiilor inspre scoala de 3 ani alaturi de BookLand! Curtile a peste 40 scoli arata asa cum trebuie datorita colaborarii noastre reusite. Fiindca lucrul bine facut depinde de responsabilitate si pregatire, investim nu numai in formarea angajatilor nostri, ci si a tinerei generatii in care ne punem toata increderea. De peste 30 ani afacerea noastra de familie returneaza bucurie comunitatilor din care face parte. Educatia este unul din pilonii principali in strategia CSR si asa va ramane mereu. Asa cum spune si sloganul nostru: <Totul se leaga!>”  Emil Elisiu Gonta, Director General Elis Pavaje   

Inceputurile sunt mereu grele, insa, acolo unde exista vointa, exista si solutii. Dupa 3 ani de renovat scoli in toate judetele, stim ce trebuie sa facem ca sa livram un serviciu educational integral: ne vom ocupa de la A la Z de tot ce le trebuie copiilor din mediul rural carora, eu si echipa BookLand, le dedicam intreaga noastra atentie, pasiune si energie. Primul campus ne va invata tot ce trebuie sa stim pentru urmatoarele! Abia astept sa il privesc peste cativa ani cu nostalgie, amintindu-mi provocarile si vazandu-i micile defecte care in urmatoarele campusuri nu se vor mai regasi. Vom perfectiona acest concept ca sa ne putem bucura din plin de rezultatele la invatatura obtinute de copiii de la sat. Practic, elevii care vor invata in scolile noastre vor avea toate sansele sa faca ce-si doresc in viata. Nu ii vom lasa sa renunte la cele mai indraznete vise. Ba mai mult decat atat, pe elevii de elita ii vom incuraja si sustine financiar sa mearga la Facultate/Conservator, asigurandu-le burse de studiu. Nicio clipa nu uitam ca tot ce am facut si vom face de acum incolo se datoreaza tuturor companiilor care cred in noi si carora le suntem profund recunoscatori!” Mihaela Petrovan, Presedinta Asociatiei BookLand 

Parteneri media: Kanal D, TVR, Prima TV, AGERPRES, RADOR, Romania Libera, Forbes Kids, Spotmedia.ro, Ziare.com, Amos News, Piata, Curierul National, Jurnalul, Press Hub, acasa.ro, Revista Cariere, Revista Margot, Qmagazine, e-femeia.ro, Jurnalul de afaceri, Ziarul News, Sfatul parintilor, Pap tot, Misiunea Casa, Iqool, Romania Pozitiva, Gala Societatii Civile, Starea Presei, Presa de azi, EduManager, Modernism, Portal Management, Necenzurat, StirileMM, ecreator.ro, Radio Clasic, Leviathan, Kidibot, Sate Romanesti, Pro Braila, Obiectiv Vocea Brailei.

In Romania secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnati sa invete in spatii insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sanatatea sau chiar viata in pericol atat lor, cat si profesorilor. Asociatia BookLand sustine activ dreptul la educatie al copiilor renovandu-le si echipandu-le scolile, din toamna anului 2023 urmand a se concentra exclusiv pe constructia Campusurilor Preuniversitare Profesionale in sistem Dual din mediul rural.

_____________________________________________________________________

De 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution care faciliteaza tinerilor dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand care le ofera un mix echilibrat de activitati educationale & distractive in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor, initiativa care acorda copiilor defavorizati din mediul rural o sansa reala la o educatie de calitate! Cu 67 scoli renovate si inca 9 in plan, Asociatia BookLand se pregateste pentru cel mai amplu proiect educational in mediul rural: primul Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual, inaugurabil in 2024, cu scopul de a forma specialistii de care Romania are atata nevoie in productie si servicii.