Acasă The LIFESTYLE „Un barbat iubeste mai mult decat o femeie” – Dan Trutia

„Un barbat iubeste mai mult decat o femeie” – Dan Trutia

DISTRIBUIȚI

"Un barbat iubeste mai mult decat o femeie" - Dan Trutia

Te-ai intrebat vreodata ce inseamna cu adevarat iubirea? Sau cat de mult iubeste un barbat? Dar o femeie?

Dragostea neconditionata are diferite forme si culori, fiecare persoana isi defineste experienta pe baza propriilor trairi si simtiri si astfel un sentiment curat incepe sa prinda contur. Acela de a oferi, acela care aduce bucurie tocmai din micile placeri ale vietii si din clipele efemere, cele care alcatuiesc prezentul si care se transforma, treptat, in amintiri.

Dan Trutia vorbeste despre iubire in cel mai frumos mod posibil, cartea lui indeamna la reflectie si te face sa iti pui foarte multe intrebari existentiale. Insa cele mai multe au legatura, desigur, cu iubirea si cu legatura aparte care poate sa existe intre doua persoane.

Am inceput noul an cu o carte care mi-a atras atentia de la prima vedere: Un barbat iubeste mai mult decat o femeie”Si ce poate fi mai placut decat sa pornesti intr-o noua calatorie cu ganduri calde si cu increderea ca exista dragoste adevarata. Ca exista speranta. Ca exista suflete ce se intalnesc pentru a creiona impreuna o poveste. Chiar si trecatoare, pentru ca, fiecare dintre noi putem avea mai multe iubiri de-a lungul vietii. Insa important este ce reusim sa pastram din fiecare poveste si cum ne transformam.

Am patruns in lumea minunata a lui Dan Trutia si, la indemnul sau, am savurat un pahar de vin in timp ce am parcurs randurile pline de savoare. Pline de caldura. Pline de iubire. Pentru ca este o carte scrisa din iubire si pentru iubire.

„Daca ai norocul sa gasesti dragostea, nu lasa sa treaca nici macar o zi fara a o pretui. Bucura-te de fiecare moment petrecut impreuna, oricat de scurt ar fi. Asta e tot ceea ce conteaza cu adevarat. Restul sunt nimicuri.” – Dan Trutia

 Ce frumos si cat de curat spus. Cat de mult avem nevoie de iubire si ea de noi, pentru ca altfel nu ar dainui. Iar autorul reuseste sa exprime toate aceste ganduri intr-un mod extrem de natural.

Cartea cuprinde 21 de fatete ale iubirii, fiecare zi incepand cu un simbol floral, capturat in fiecare zi, alaturi de care expune povestea iubirii. Am descoperit astfel un autor care iubeste arta si frumosul, care iubeste natura si tot ceea ce-l inconjoara, care iubeste viata in toate formele ei si pretuieste fiecare clipa.

Am plonjat in lectura cu o sete nemaintalnita pana acum, am citit pe nerasuflate cuvant cu cuvant, rand cu rand si pagina cu pagina. Si am descoperit un autor profund, pentru care iubirea inseamna mai mult decat a astepta ceva in schimb. Am descoperit un autor pentru care iubirea inseamna bucuria de a oferi, neconditionat, in orice moment.

Cartea pune accent pe autentic. Pe trairile care nu sunt programate, pe cuvintele care nu sunt atent alese, ca si cum ai prezenta o teza de doctorat, ci este vorba de cuvintele care iau nastere din interior, din toata fiinta noastra, cu toata puterea lor curata si frumoasa.

Dar autenticul ia nastere din sinceritate. Sinceritatea fata de noi insine.

 „Tu cand ai privit ultima data in tine cu adevarat?”, intreaba autorul nonsalant.

Nu numai ca m-a pus pe ganduri aceasta intrebare, ci m-a determinat sa imi indrept atentia asupra mea. Asupra propriilor trairi si amintiri. Am avut un moment de reflectie, am respirat adanc si am continuat lectura. Convinsa de faptul ca aceasta carte imi ofera cele mai placute momente. Un sentiment extrem de placut m-a cuprins si am vrut sa continui sa explorez Universul lui Dan Trutia.

Un Univers atat de frumos, de sublim si de nuantat. Un Univers in care pare sa fie doar el. Spun asta deoarece autorul pastreaza misterul pana la final, lasandu-te sa te intrebi daca femeia din carte exista cu adevarat sau este doar rodul imaginatiei sale.

Dan Trutia este un om complex, plin de substanta si de nuante, pentru care iubirea este centrul vietii lui. Si, da, pe parcursul lecturii autorul a dezvaluit cat de mult iubeste un barbat, poate mai mult decat o femeie. Spun „poate” deoarece, oricat de vulnerabil devine un barbat cand apare EA, cea pentru care este gata sa „sara in gol”, consider ca iubirea nu poate fi masurata. Fiecare persoana iubeste diferit, fie barbat sau femeie. Intr-o poveste autentica, amandoi fac un salt in necunosut. Amandoi isi asuma riscuri si amandoi daruiesc. Poate unul din ei mai mult si celalalt mai putin. Insa, in naivitatea mea, as vrea sa cred ca iubirea autentica este la fel de puternica si de mareata, indiferent cine e posesorul ei.

Cartea „Un barbat iubeste mai mult decat o femeie” este o lectie despre iubire, daruire si acceptare. Te invit sa pasesti si tu cu incredere in Universul lui Dan Trutia si sa descoperi o lume intr-o deplina armonie. Fara masti, fara scenarii prestabilite si fara repetitii.