Suntem siguri ca deja ai planificat in agenda cateva evenimente importante de anul acesta, cum ar fi un botez, o nunta, o cununie sau o petrecere cocktail. Asadar, cu siguranta ai nevoie de cateva surse de inspiratie adaptate stilului tau vestimentar si recomandari utile. De aceea trecem in revista lucrurile de care ai nevoie pentru un eveniment festiv
Ai primit o invitatie pentru care dress code-ul este “tinuta Cocktail”. Din start iti dai seama ca e ceva important. La fel ca multi barbati, probabil arunci o privire in garderoba ca sa vezi ce poti sa extragi mai bun si mai elegant dintre hainele tale. Ce este mai precis “tinuta cocktail” si cum obtii in mod eficient acest look?
In primul rand trebuie sa te gandesti la ocaziile in care se impune “tinuta cocktail”. Acestea sunt (dar nu neaparat): nuntile, aniversarile, botezurile, anumite evenimente sportive, petreceri si aniversarile formale. Pe scurt aceste ocazii cer ceva mai mult rafinament decat o pereche de blugi si un tricou.
Dress code-ul cocktail delimiteaza un stil situat intre cel zilnic, casual, si cel formal, de seara. Asadar, e un stil semi-formal cu un set de componente de baza:
Costumul
Primul si cel mai important element intr-o tinuta cocktail este costumul. Cele mai comune optiuni sunt costumele in nuante inchise (bleumarin, negru, grena) sau gri (simplu sau in carouri). Un costum din casmir si lana este intotdeauna un pariu sigur, dar daca optezi pentru nuante mai luminoaste sau neconventionale (verde olive sau visinu), vei avea un avantaj. Daca ai o dispozitie mai curajoasa poti sa optezi pentru un costum cu model subtil. Incearca un costum in carouri ca o optiune eleganta. Poarta haine cu o croiala slim fit, care vor urma conturul firesc al corpului.
Camasa
O camasa eleganta si bine calcata e un element esential pentru o tinuta cocktail, care va face diferenta. Camasa alba sau cea uni in nuante inchise reprezinta optiunile de baza. Daca esti mai putin conformist, o camasa cu dungi sau imprimeuri fine este, de asemenea, agreabila. Tine cont ca in aceste conditii costumul trebuie sa fie uni, nu cu imprimeuri. Butonii nu sunt potriviti pentru un eveniment de zi, dar se potrivesc unui eveniment de seara. Pastreaza linia simpla si alege o pereche de butoni din argint.
Incaltamintea
Pantofii Oxford din piele, negri sau maro, sunt alegerea standard pentru tinutele cocktail si iti confera un stil aparte cand ii porti la costum. O alternativa buna sunt pantofii cu catarame (monk shoes), care au castigat teren in ultimele colectii. Mocasinii din piele sunt si ei eleganti. Indiferent de alegerea pe care o vei face, nu uita sa ai pantofii impecabili, eventual sa ii dai cu un strat protector, ca sa te asiguri ca arata grozav.
Cravata
E acceptabil sa mergi fara cravata la evenimentele mai putin formale. Dar regula de aur la o tinuta eleganta e sa porti o cravata, vazuta ca simbolul traditional al masculinitatii. Cravata pe care o alegi e o ocazie sa iti pui imaginatia la contributie. Daca optezi pentru o tinuta uni, o cravata din lana sau matase cu imprimeuri vii si o culoare deschisa iti vor completa perfect look-ul. Cand porti un costum sau o camasa cu imprimeuri, e bine sa alegi o cravata simpla cu un design minimalist, care va completa restul schemei de culori. Evita papioanele, doar daca nu participi la vreun simpozion scortos.
Batista iti poate completa sau ingreuna tinuta. Daca restul tinutei este cu imprimeuri, alege o batista uni. Daca tinuta e uni, opteaza pentru o batista cu imprimeuri colorate. Alege sa eviti o cravata si o batista confectionate din acelasi material, e o greseala de stil.
Asadar, e destul de simplu sa compui o tinuta cocktail daca stii bine elementele de care ai nevoie. Doar tine cont ca toate elementele de mai sus sa fie semi-formale, astfel incat vei avea o aparitie eleganta, fara sa epatezi. Adauga si o nota personala tinutei tale, la urma urmei tinuta trebuie sa fie expresia stilului tau, nu o conformare. Speram ca am facut lucrurile un pic mai usoare pentru tine, astfel incat, data viitoare cand primesti o invitatie la un eveniment, sa stii exact ce trebuie sa porti.
Recomandarile DON:
Sursa: fashionbeans.com / Foto: pinterest.com & don-men.com













