Are doar 23 de ani, insa vorbeste despre stil si vestimentatie de parca ar fi mult mai matur. Liviu Teodorescu este un tanar, plin de talent artistic, care a stiut sa isi urmareasca visul si sa se faca remarcat. Si care si-a invatat lectiile stilistice, atunci cand a dat gres.
Cum ai descrie stilul tau vestimentar?
Casual. Imi place sa port haine lejere, care sa ma avantajeze si sa imi permita sa ma simt bine. Daca am blugi skinny de exemplu, in partea de sus port ceva lejer, si invers. Insa, nu exclud eleganta din vestimentatia mea. Cu eleganta chiar nu dai gres niciodata.
Cum apreciezi tu alegerile vestimentare pe care le fac barbatii romani?
Exista proverbul “Nu haina il face pe om”. Eu as spune ca “Nu haina il face pe om, ci felul in care o poarta”. Alegerile vestimentare pe care le fac barbatii romani sunt foarte interesante, dar uneori trase de par, atunci cand nu sunt asumate. Cand ultimul contact cu oglinda, inainte sa pleci de acasa, te lasa cu un gust amar, mai bine intarzai putin si mai schimbi ceva. Am patit si eu asta de cateva ori, si m-am invatat minte:)
Care sunt, in opinia ta, criteriile prin care facem dintre bine si prost imbracat?
Cred ca stilul e ceva ce vine din interiorul tau. De aceea, sunt de parere ca, atat timp cat ceea ce porti te face sa sclipesti, nu poti da gres. Criteriile cred ca tin doar de dress code, daca e cazul, sau de reguli vestimentare, pe care le impune un eveniment, de exemplu, la care mergi. Necizelat stilistic inseamna, cred, sa nu respecti regulile astea.
Care este cel mai ciudat obiect vestimentar pe care l-ai purtat, si de ce?
Filmam clipul piesei “Tarziu” si aveam nevoie de o bluza cu maneci foarte lungi. Andra Moga mi-a facut stylingul atunci si ghici la ce s-a gandit:)). Eram in dimineata in care trebuia sa dam REC si, in lipsa de timp, a taiat manecile unui hanorac si le-a atasat unui tricou. Asa am obtinut o bluza neagra, cu nuante mai deschise la maneci. Imi place mult de tot, o port si acum.
In ce te simti tu cel mai bine imbracat?
Pantaloni lejeri si ador bluzele cu maneci lungi, pana la jumatatea palmei.
Cum vezi noua generatie masculina, din Romania, din punct de vedere stilistic?
Mi se pare ca se merge putin pe acelasi stil. Tricouri sub talie si pantaloni cu turul lasat. Nu acuz pe nimeni, si mie imi place stilul asta, dar incerc sa gasesc ceva diferit, intotdeauna.
Ce ai recomanda pentru un look casual de impact?
Haine + Relaxare = IMPACT. Deci, recomand alegeri care sa te faca sa te simti relaxat, care sa nu te incomodeze. Nu spun ce anume, ca asta tine de fiecare.
Cum definesti eleganta?
Cred ca eleganta tine de haine, dar si de un mod de a gandi. Cred ca, pentru a fi cu adevarat elegant, trebuie sa stii sa incalci putin regulile elegantei. Sa pui niste sare si piper. Am pe mine un costum, ok, dar ochii mei transmit altceva. Contrastul dintre ce spune costumul si ce transmit ochii, cred ca asta inseamna eleganta provocatoare.
Ce inseamna masculinitate, in opinia ta?
Pentru mine, masculinitatea inseamna grija, bun simt, inteligenta si masura. Si, cand e cazul, opusul lor.
Consideri ca fashion-ul influenteaza societatea?
Influenteaza mentalitati, deci, implicit, influenteaza societatea. Fashionul este o arta, mai raspandita chiar decat muzica, pentru ca nu toata lumea canta, dar toata lumea poarta haine.